Skip to main content

III.9.4.5. Lasagna

👀 Rețetă: Lasagna

Ingrediente:
1,5 kg de carne tocată (500 g pui, 500 g curcan, 500 g porc), 1 păstârnac, 1 pătrunjel rădăcină, 2 morcovi, 5 fire de ceapă verde/praz, 2 linguri de ulei de avocado, fulgi de drojdie inactivă, condimente (sare/ bază pentru mâncăruri de la Fuchs, foi de dafin, pătrunjel, mărar, cimbru/oregano, ierburi de Provence, praf de turmeric etc.), 700 g de suc de roșii/sos tomat, 1 kg de lapte/lapte vegan, 80 g de unt/unt vegan, 4 linguri de amidon de porumb/praf de tapioca, foi de lasagna simple/cu spanac (de la Barilla), parmezan sau cașcaval vegan.

Pentru vegani, carnea poate fi înlocuită cu ciuperci.


Mod de preparare:

  • Pentru umplutură pune la înăbușit în ulei de avocado ceapa tocată, carnea tocată, legumele tăiate cubulețe sau rase (păstârnacul, pătrunjelul și morcovii). Adaugă condimentele (bază pentru mâncăruri de la Fuchs, foi de dafin, pătrunjel, mărar, cimbru/oregano, ierburi de Provence, praf de turmeric) și supă/apă cu vin până se frăgezește bine carnea. Apoi adaugă sucul de roșii/sosul de tomate. Durează cam o oră până este gata umplutura. Ai grijă să fie mai zemoasă ca să înmoaie bine foile de lasagna.
  • Pentru sosul Bechamel amestecă laptele rece cu amidonul și pune-l la fiert, la foc mic. Amestecă continuu pentru a nu se prinde. Adaugă condimentele (bază pentru mâncăruri de la Fuchs, cimbru/oregano, ierburi de Provence, praf de turmeric) și untul. Se amestecă până ce sosul ajunge la punctul de fierbere și se ia de pe foc.
  • Se unge bine tava cu ulei/unt și se pun foile lasagna, apoi un strat subțire de umplutură cu sos tomat și carne și se continuă cu sos Bechamel.
  • Iarăși punem foile lasagna, apoi un strat subțire de umplutură cu sos tomat și carne și se continuă cu sos Bechamel.
  • Se continuă până se epuizează umplutura cu carne și sos de tomate.
  • Ultimele foi se acoperă cu un strat mai gros de sos Bechamel, care poate fi presărat cu parmezan sau cașcaval vegan.
  • Se coace lasagne în cuptorul preîncălzit, la temperatura de 180°C timp de aproximativ 40-60 de minute, până se rumenește. Timpul de coacere depinde de fiecare cuptor în parte. Se taie după ce se răcește puțin.