I.12.3.3. Legile fierberii
🔥 Atenție! Acest experiment se efectuează numai în prezența unui adult!
🔥 Atenție! Când lucrezi cu surse de foc ai grijă să ai părul strâns și să nu porți haine cu mâneci largi!
🔥 Atenție, când lucrezi cu apă caldă să nu te arzi!
Materiale necesare:
Pahar Erlenmeyer cu apă distilată, spirtieră, trepied, sită de azbest, dop cu termometru, cronometru.
Descrierea experimentului:
- Pune paharul cu apă pe sită și trepied.
- Măsoară temperatura inițială a apei.
- Aprinde spirtiera și pornește cronometrul la începerea încălzirii apei.
- Măsoară timpul la fiecare creștere a temperaturii apei cu 10°C și trece datele în următorul tabel:
-
Ce observi ?
Apa începe să fiarbă la 100 °C. Pe parcursul fierberii, temperatura apei rămâne la 100 °C, chiar dacă noi vom continua încălzirea.
-
Reprezintă graficul dependenței temperaturii în funcție de timp.
-
Fenomenele corespunzătoare fiecărui segment sunt :
- AB, BC, CD reprezintă evaporarea apei
- DE reprezintă fierberea apei
Legile fierberii:
I. Fiecare lichid începe să fiarbă la o anumită temperatură numită temperatură de fierbere, Tf care este o constantă de material (tabel).
🔦 Observaţie
Temperaturile de fierbere din tabelul cu constantele de material sunt pentru presiuni normale. La creșterea presiunii, temperatura de fierbere crește. Astfel dacă fierbem apa în vase ermetic închise, ea nu va mai fierbe la 100 °C, ci la 120-140 °C. Pe această proprietate se bazează fierberea rapidă a legumelor tari în oalele sub presiune (oale minune) și sterilizarea instrumentelor medicale în autoclave.
Oala sub presiune
Autoclava
Legile fierberii:
II. Pe parcursul fierberii unui lichid (de la primul clocot până la vaporizarea completă) temperatura de fierbere este constantă, la aceeași presiune.