V.14. Probleme recapitulative rezolvate - Fenomene electrice şi magnetice
1. Realizează schema unui circuit electric având:
Rezolvare:
2. Se dă următorul circuit în care toate becurile luminează normal, când se închide întrerupătorul.
Se cere:
a) Cum sunt legate becurile?
b) Ce măsoară voltmetrul și ce valoare arată el?
c) Ce măsoară ampermetrul și ce valoare arată el?
d) Care sunt valorile nominale ale becului B3?
Rezolvare:
a) B1 este în paralel cu gruparea serie formată de B2 și B3.
b) Voltmetrul măsoară tensiunea electrică și indică 6V.
c) Ampermetrul măsoară intensitatea curentului electric și indică
I = 0,3 A + 0,2 A = 0,5 A, deoarece curentul de la sursă se ramifică pe cele două laturi ale grupării paralel.
d) Becul B3 are intensitatea de 0,2 A, deoarece este în serie cu B2 și prin ele trece același curent. Becul B3 are tensiunea de 3,5 V, deoarece este în serie cu B2 și tensiunea la capetele lor se adună: 2,5 V + 3,5 V = 6 V (tensiunea la bornele grupării, 6 V, este egală cu suma tensiunilor la bornele becurilor legate în serie).
3. Precizează ce becuri luminează când:
a) k1, k2, k3 se închid.
b) k1, k2, k3 se deschid.
c) k1, k2 se închid și k3 se deschide.
Rezolvare:
a) Când k1, k2, k3 se închid, k3 scurtcircuitează pe B3 și B3 se stinge. B1 și B2 luminează, deoarece sunt în serie cu B3.
b) Când k1, k2, k3 se deschid, nu mai luminează niciun bec.
c) Când k1, k2 se închid și k3 se deschide, luminează toate becurile.