VII.2.1. Teoria disociaţiei electronice (teoria lui Arrhenius).

Definiţia noţiunilor de acizi şi baze a cunoscut de-a lungul timpului diverse teorii, dintre care cele mai cunoscute sunt :

• Teoria disociaţiei electronice;

• Teoria transferului de protoni;

• Teoria electronică.

Chimistul suedez Arrhenius a definit în 1887 pentru prima oară acizii și bazele.

Conform teoriei lui Arrhenius (teoria disociaţiei electronice) se numesc:
- Acizi compușii care, în soluție apoasă, eliberează ioni de hidrogen (H⁺).
- Baze compușii care, în soluție apoasă, eliberează ioni hidroxid (OH^-).

Apariţia ionilor de H⁺ determină caracterul acid al soluţiei.

Apariţia ionilor OH^- determină caracterul bazic al soluţiei.

- Disocierea unui acid în apă : H_mA → mH⁺ + A^-

- Disocierea unei baze : M(OH)_n → Mⁿ⁺ + nOH^-

Teoria lui Arrhenius este limitată, deoarece se aplică numai soluțiilor apoase și include numai anumite substanțe care conțin H⁺ sau OH^-. De asemenea se cunosc substanţe cu caracter bazic, dar care nu conţin ioni OH^-, aşa cum se cunosc substanţe acide, dar care nu conţin ioni H⁺.