VII.2.3. Teoria electronică (teoria lui Lewis).
Gilbert Newton Lewis a enunţat, în 1916, teoria electronică, conform căreia acidul este o moleculă sau un ion care poate accepta o pereche de electroni, iar baza este o moleculă sau un ion care poate dona una sau mai multe perechi de electroni. Astfel s-a putut demonstra reacţia de formarea ionului hidroniu (H3O+), în care protonul (H+) este un acid, iar apa este baza, deoarece oxigenul din apă are două perechi de electroni liberi și poate accepta un proton:
H+ + H2O =H3O+
În teoria acido-bazică a lui Lewis, un acid Lewis este orice moleculă sau ion care este capabil să formeze o legătură covalentă coordinativă, prin acceptare de perechi de electroni de la o bază Lewis. Astfel, acizii Lewis sunt acceptori de electroni sau electrofili.
O bază Lewis este orice moleculă sau ion care este capabil să formeze o legătură covalentă coordinativă, prin cedarea de perechi de electroni unui acid Lewis. Astfel, bazele Lewis sunt donori de electroni sau nucleofili.
Conform teoriei electronice s-a putut demonstra faptul că proprietăţile acide apar şi la substanţe care nu au hidrogen în moleculă. De exemplu, tetrafluorura de siliciu este un acid Lewis:
SiF4 (acid Lewis) + 2F- (baza Lewis) → SiF62-