IV.4. Fibre textile naturale, artificiale și sintetice.
Fibrele textile sunt substanțe solide cu structura macromoleculară și filiforme (au secțiunea foarte mică în raport cu lungimea lor), putând fi prelucrate. Ele sunt folosite pentru confecționarea îmbrăcămintei, covoarelor, sforilor, prelatelor, sacilor, pânzelor, huselor etc.
Caracterul macromolecular este o însușire comună a fibrelor textile. Lanțurile macromoleculare sunt formate din molecule simple, numite meri.
Clasificarea fibrelor textile:
I. Fibrele textile naturale
Fibrele textile naturale sunt de două feluri:
1. Pe bază de celuloză (origine vegetală): bumbacul, inul, cânepa, iuta etc.
2. Pe bază de proteine (origine animală): lâna și mătasea naturală.
II. Fibrele textile artificiale sunt fabricate din materii prime organice naturale
Cele mai importante fibre textile artificiale sunt vâscoza și mătasea cuproxam.
III. Fibrele textile sintetice sunt fabricate din materii prime organice de sinteză.
Cele mai importante fibre textile artificiale sunt fibrele poliamidice, poliesterice, poliacrilonitrilice și poliuretanice.