I.14. Rezolvare test inițial.
📝 Rezolvare test inițial
1. Completează următoarele enunțuri : - 4 x 0,25p = 1p
Rezolvare
a) Atomul este neutru din punct de vedere electric deoarece are numărul de protoni egal cu numărul de electroni.
b) Ionii pozitivi se formează prin cedare de electroni.
c) Reacția de ardere este reacția dintre o substanță și oxigen.
d) Un mol din orice substanță conține același număr de particule (molecule) numit numărul lui Avogadro (NA).
2. Scrie în dreptul fiecărei afirmații dacă enunțul este adevărat (A) sau fals (F): - 4 x 0,25p = 1p
Rezolvare
a) Reacția de neutralizare este reacția dintre o bază și un acid. -A
b) Numărul atomic Z reprezintă numărul de neutroni dintr-un atom. -F
c) Moleculele se obțin prin transfer de electroni între atomi diferiți. -F
d) Electronii sunt particule încărcate cu sarcini negative. -A
3. Arată structura următorilor atomi și poziția în sistemul periodic pentru:
a) Mg cu Z = 12 și A = 24: -0,5p
b) Cl cu Z = 17 și A = 35: -0,5p
Rezolvare
a) Magneziul are Z = 12 și A = 24.
Reprezentăm structura atomului.
Z = 12 = nr. ē = nr. p+
N = A – Z = 24 – 12 = 12 n0
Urmează învelișul electronic:
stratul 1(K) : 2 ē, 2 (K) : 8 ē și 3(M) : 2 ē.
Nr.grupei = II A(2) = nr. ē pe ultimul strat.
Nr. perioadei = a 3-a = nr. de straturi.
b) Clorul are Z =17 și A = 35.
Reprezentăm structura atomului.
Z = 17 = nr. ē = nr. p+
N = A – Z = 35 – 17 = 18 n0
Urmează învelișul electronic:
stratul 1(K) : 2 ē, 2 (K) : 8 ē și 3(M) : 7 ē.
Nr.grupei = VII A(17) = nr. ē pe ultimul strat.
Nr. perioadei = a 3-a = nr. de straturi.
4. Arată formarea compusului chimic format de magneziu și clor. -1p
Rezolvare
Compușii ionici se formează în două etape:
- Transfer de electroni ( ē ) de la metale la nemetale cu formarea ionilor pozitivi și negativi.
Metalele din grupa a 2 a (a II-a A) au 2 ē de valență pe care îi cedează, formând ioni pozitivi cu sarcina +2.
Nemetalele din grupa a 17 a (a VIIA) au 7 ē de valență și trebuie să accepte 1 ē pentru a ajunge la configurația stabilă de octet, formând ioni negativi cu sarcina - 1.
Atracția electrostatică între ionii de semn opus, fiind legătura chimică (legătură ionică) care se stabilește între ionii de semn contrar. Se formează un compus ionic stabil și neutru din punct de vedere electric ( nr. sarcini pozitive = nr sarcini negative), întodeauna între două elemente cu caracter diferit (metale cu nemetale).
5. Scrie formulele pentru următoarele substanțe chimice și specifică ce fel de substanță este (oxid, bază, acid, sare): -4 x 0,25p = 1p
Rezolvare
a) Sulfură de sodiu: Na2S (sare)
b) Oxid de calciu: CaO (oxid)
c) Acid iodhidric: HI (acid)
d) Hidroxid de aluminiu: Al(OH)3
6. Scrie substanțele lipsă din următoarele reacții chimice, ecuația reacției chimice și tipul reacției chimice (combinare, descompunere, substituție, schimb): 4 x 0,5p = 2p
Rezolvare
a) H2SO4 + 2NaOH → Na2SO4 + H2O (reacție de schimb)
b) CaCO3 → CaO + CO2 (reacție de descompunere)
c) 4K + O2 → 2K2O (reacție de combinare)
d) Mg + 2HCl → MgCl2 + H2 (reacție de substituție)
7. 365 g soluție de acid clorhidric 30% reacționează cu amoniac.
Se cere:
a) Ce cantitate de clorură de amoniu se obține? -1p
b) Ce volum de amoniac este necesar pentru a reacționa cu acidul clorhidric? -1p
Se dau masele atomice: AH = 1; ACl = 35,5; AN = 14.
Rezolvare
Scriem reacția chimică și apoi o egalăm (scriem ecuația chimică):
HCl + NH3 = NH4Cl
Aceasta se citește astfel: 1 mol de acid clorhidric reacționează cu 1 mol de amoniac și formează 1 mol de clorură de amoniu.
Aflăm cantitatea de acid clorhidric din soluția dată:
Citim datele problemei și subliniem substanțele care se dau și cele care se cer și le trecem sub substanțe:
Numai pentru substanțele subliniate, deasupra lor se notează masele molare înmulțite cu coeficienții respectivi din fața substanței.
Calculăm masa molară a HCl și NH4Cl:
μHCl = 1∙ AH + 1 ∙ ACl = 1 + 35,5 = 36,5 g/mol
μNH4Cl = 1∙ AN + 4∙ AH + 1 ∙ ACl = 14 + 4 ∙ 1 + 35,5 = 53,5 g/mol
Din proporțiile astfel obținute se calculează necunoscutele:
Oficiu –1p