I.11.1. Reacții chimice. Ecuații chimice.
Reacția chimică este fenomenul prin care substanțele, denumite reactanți, se transformă în alte substanțe noi, denumite produși de reacție.
🔦 Observație
Reactanții sunt substanțele care participă (intră) la reacția chimică.
Produșii de reacție sunt substanțele care rezultă (ies) din reacție.
Reactanții și produșii de reacție pot fi substanțe simple sau substanțe compuse.
Reacțiile chimice au următoarele caracteristici:
-
Reactanții nu se consumă în orice cantitate, ci în proporții bine determinate.
-
Conservă felul și numărul elementelor chimice participante.
-
Numărul atomilor intrați în reacție este egal cu numărul atomilor ieșiți din reacție (Legea conservării numărului atomilor).
-
Masa totală a reactanților este egală cu masa totală a produșilor de reacție (Legea conservării masei).
Ca să ajungem de la o reacție chimică la o ecuație (egalitate) chimică, trebuie să aplicăm Legea conservării masei, implicit Legea conservării numărului de atomi, adică să facem bilanțul atomilor.
Când nu avem egalitate dintre numărul atomilor de același fel (care intră și care rezultă din reacție), se trece un număr în fața simbolului sau formulei, număr numit coeficient stoechiometric, pentru a realiza bilanțul atomilor respectivi. Coeficientul 1 nu se scrie. Vom scrie ecuația chimică folosind coeficienții cei mai mici din cifre întregi și pozitive.
Ecuația chimică reprezintă notarea convențională a unei reacții chimice cu ajutorul simbolurilor și formulelor chimice, cu respectarea bilanțului atomilor din reacție.
🔓 Exemplu: Scrie ecuația reacției dintre hidrogen (H2) și oxigen (O2):
-
Prima dată scriem reacția chimică, scriind în stânga reactanții și în dreapta produșii de reacție:
- H2 + O2 => H2O
-
Apoi facem bilanțul atomilor.
-
Intră 2 atomi de H și ies tot 2 atomi de H.
-
Intră 2 atomi de O și iese 1 atom de O. Pentru a realiza egalitatea atomilor de oxigen, punem coeficientul 2 în fața formulei apei: (Atenție ! Nu pune coeficienții în interiorul formulei, ci în fața ei!)
-
H2 + O2 => 2H2O. Dar punând 2 în fața apei, acum vor ieși 4 atomi de hidrogen și am stricat egalitatea atomilor de H. Prin urmare punem coeficientul 2 și în fața hidrogenului:
-
2H2 + O2 => 2 H2O.
-
-
Facem verificarea finală: intră 4 atomi de H (2 coeficientul ∙ 2 indicele H) și ies tot 4 atomi de H (2 coeficientul ∙ 2 indicele H).
-
Intră 2 atomi de O (1 coeficientul ∙ 2 indicele O) și ies tot 2 atomi de O (2 coeficientul ∙ 1 indicele O).
-
Odată terminat bilanțul atomilor, în loc de săgeată punem semnul egal, adică am scris ecuația chimică:
- 2H2 + O2 = 2 H2O