Skip to main content

VI.2. Reacția oxizilor metalici cu acizii

👀 Experiment: Reacția dintre oxidul cupric și acidul clorhidric

🔥 Atenție! Acest experiment se efectuează numai de către profesori!
🔥 Atenție! Acidul clorhidric este caustic!

Materiale necesare:
Eprubetă, acid clorhidric, oxid de cupru II, pipetă.


Descrierea experimentului:

  • Pune în eprubetă puțină pulbere neagră de oxid cupric și adaugă câteva picături de acid clorhidric.
  • Ce observi ?

    Soluția obținută are culoare verde.


Concluzia experimentului:
Oxidul cupru II – CuO reacționează cu acidul clorhidric - HCl și se transformă în clorură de cupru II - CuCl2 și apă. Este o reacție de schimb, deoarece avem ca reactanți două substanțe compuse, iar ca produși avem tot două substanțe compuse:

CuO + 2 HCl = CuCl2 + H2O

👀 Experiment: Reacția dintre oxidul cupric și acidul sulfuric

🔥 Atenție! Acest experiment se efectuează numai de către profesori!
🔥 Atenție! Acidul sulfuric este caustic!
🔥 Atenție, când lucrezi cu surse de foc!

Materiale necesare:
Eprubetă, acid sulfuric, oxid de cupru II, pipetă, spirtieră, clește de lemn.


Descrierea experimentului:

  • Pune în eprubetă puțină pulbere neagră de oxid cupric și adaugă câteva picături de acid sulfuric. Încălzește eprubeta în flacăra spirtierei.
  • Ce observi ?

    Soluția obținută are culoare albastră.


Concluzia experimentului:
Oxidul de cupru II – CuO reacționează cu acidul sulfuric - H2SO4 și se transformă în sulfat de cupru II - CuSO4 și apă. Este o reacție de schimb, deoarece avem ca reactanți două substanțe compuse, iar ca produși avem tot două substanțe compuse:

CuO + H2SO4 = CuSO4 + H2O