I.3.4. Simboluri internaționale de avertizare
1. SUBSTANȚĂ INFLAMABILĂ
Simbol:

- Se produce foarte ușor aprinderea în contact cu o sursă de energie (flacără, scânteie).
- Se va păstra departe de flăcări, scântei sau de orice sursă de căldură.
2. SUBSTANȚĂ EXPLOZIVĂ
Simbol:

- Prezintă un pericol de explozie (gaz butan, propan, materiale explozive, artificii etc.).
- Se vor evita căldura, șocurile, frecarea şi scânteile.
3. SUBSTANȚĂ OTRĂVITOARE
Simbol:

- Poate provoca leziuni grave sau chiar moartea prin inhalare, ingestie sau penetrare cutanată (insecticide, îngrășăminte, ierbicide etc.).
- Se va evita orice contact cu corpul.
4. SUBSTANȚĂ GRAV IRITANTĂ
Simbol:

-
Poate fi mortal în caz de înghițire sau de pătrundere in căile respiratorii. Poate provoca leziuni ale organelor (terbentină, benzină, petrol lampant etc.). În caz de inhalare: dacă respirația este dificilă, transportați victima la aer liber şi mențineți-o în stare de repaus, într-o poziție confortabilă pentru respirație.
-
Se va evita orice contact cu pielea, ochii şi inhalarea de vapori.
5. SUBSTANȚĂ UŞOR IRITANTĂ
Simbol:

-
Poate provoca iritarea pielii, a ochilor sau a căilor respiratorii. Absorbția lor poate duce la leziuni ușoare (praf de curățat vesela, clor etc.).
-
Se va evita orice contact cu pielea, ochii şi inhalarea de vapori.
6. SUBSTANȚĂ COROZIVĂ
Simbol:

-
Produs care prin simplul contact sau prin ingurgitare poate arde sau distruge țesuturile (pielea sau mucoasa) - clor concentrat, sodă caustică, acizi etc.
-
Se va evita inhalarea de vapori sau contactul cu pielea, ochii şi hainele.
7. SUBSTANȚĂ OXIDANTĂ
Simbol:

-
Produs care favorizează aprinderea materiilor combustibile, întreținerea combustiei (pastile de clor efervescente, O2).
-
Se va evita orice contact cu substanțele inflamabile.