VI.4.4. Auzul

Sunetele produse de o sursă sonoră sunt captate de pavilionul urechii și produc vibrația timpanului, care pune în vibrație cele trei oscioare articulate: ciocan, nicovală și scăriță. Vibrația acestora este condusă într-un tub înfășurat, în formă de melc (cochlee, de formă spiralată, plin cu un fluid). În melc se transformă vibrațiile în impulsuri nervoase transmise de nervul auditiv creierului. Creierul le analizează și dă senzația de auz.

👀 Experiment: Urechea de iepure

Materiale necesare:
Dosar carton (bucată de carton), bandă adezivă, căşti de urechi cu radio sau MP3 player.

Descrierea experimentului:

• Realizează un con din cartonul dosarului prin răsucire şi prinde-l cu bandă adezivă pentru a nu se desface.
• Dă drumul la radio prin căşti şi vei observa că dacă nu pui căştile în urechi, nu auzi aproape nimic.
• Apropie conul de carton cu partea mai îngustă de ureche şi îndreaptă gura mai largă a conului spre casca cu muzică.

  Muzica se aude prin con destul de bine ca şi cum ai fi pus căştile în urechi.

Concluzia experimentului:
Sunetele slabe se împrăştie uşor înainte să ajungă la urechile tale. Prin urmare acest con captează mult mai bine aceste sunete decât micuţul pavilion al urechii tale.
Sunetele din jur sunt culese de pavilionul urechii, direcţionându-le prin canalul auditiv spre timpan.
La animalele ierbivore (gândeşte-te mai ales la urecheatul fricos), pavilionul urechii este mult mai mare şi mult mai flexibil faţă de cel al omului. Din acest motiv ele captează şi sunetele cele mai slabe din jur şi de aceea auzul constituie arma lor de apărare cea mai bună (pe lângă fugă, bineînţeles!).
Acest con se mai poate folosi şi ca megafon. Dacă vorbeşti în partea mai îngustă a conului, acesta îţi amplifică sunetele, nelăsându-le să se împrăştie în jur.