IV.1. Ochiul uman.

Văzul este cel mai important simț al omului. Cu ajutorul lui putem vedea stările de agregare ale corpurilor, forma lor, dimensiunea lor, culoarea lor, transparența lor etc.

Cum vede omul obiectele din jur ?

În primul rând are nevoie de lumina care se reflectă pe corpurile din jurul nostru.

Lumina reflectată de un obiect intră prin cornee (o membrană transparentă), apoi trece prin umoarea apoasă (un lichid transparent) și traversează irisul (partea colorată a ochiului) prin pupilă (orificiu de culoare neagră).

Când lumina ajunge la cristalin (membrană transparentă elastică) ea se refractă ca printr-o lentilă convergentă, deoarece cristalinul este convex și transparent. Imaginea formată este reală, răsturnată și mai mică decât obiectul.

Imaginea obiectului se formează pe retină (strat de celule fotosensibile) care o transformă imaginea în impulsuri nervoase trimise la creier, prin intermediul nervului optic.

Creierul prelucrează semnalele electrice, îndreaptă imaginea și dă senzația de văz.

👀 Experiment: Un borcan cu apă pe post de ochi
🔥 Atenție! Acest experiment se efectuează numai în prezența unui adult!
🔥 Atenție! Când lucrezi cu surse de foc ai grijă să ai părul strâns și să nu porți haine cu mâneci largi!

Materiale necesare:
Borcan sferic de sticlă plin cu apă, lumânare, chibrit, carton, cameră slab luminată (semiobscură).

Modul de lucru:

• Poziţionează borcanul cu apă aproape de perete.
• Fă cu vârful unui creion (compas) un orificiu în mijlocul cartonului şi aşază-l pe verticală, sprijinindu-l de borcan.
• Aşază lumânarea aprinsă în faţa cartonului astfel încât flacăra să fie în dreptul orificiului.

  Pe perete se formează imaginea lumânării: mai mică decât obiectul, răsturnată şi reală, asemeni celei formată de ochi. Lumina lumânării este refractată de vasul cu apă asemeni unei lentile convergente (cristalinul ochiului). Orificiul din carton joacă rolul pupilei care lasă să intre în ochi lumina reflectată de obiecte.

Concluzia experimentului:
Borcanul cu apă este pe post de cristalin, focalizând razele ce îl traversează. Peretele joacă rolul retinei, loc în care se formează imaginea obiectului.

Ochiul nostru poate vedea obiecte aflate la diferite distanțe având o mare capacitate de acomodare, datorată elasticității cristalinului și mușchilor oculari și care își schimbă distanța focală.

Acomodarea cristalinului unui ochi normal are două limite:

• Punctul proximum aflat la o distanță minimă care, pentru un tânăr este la 10-15 cm și pentru adulți cam la 25 cm.

• Punctul remotum este cel mai îndepărtat punct al vederii clare fără acomodare, fiind la 15 m spre infinit.