IV.1.2. Energia radiantă
Este energia celor șapte radiații electromagnetice. Radiațiile electromagnetice sunt niște lumini invizibile ochiului nostru, cu excepția luminii vizibile, având toate aceeași viteză ca a luminii de 300.000.000 m/s. Ele sunt atât naturale, cât și artificiale.
Iată cele 7 radiații electromagnetice în ordinea creșterii frecvenței lor și a energiei lor: undele radio, microundele, radiațiile infraroșii, lumina vizibilă, radiațiile ultraviolete, radiațiile X și radiațiile gamma.
Se folosesc la comunicațiile la distanță, fără fir:
- Telefoane mobile
- Radio etc.
Se folosesc la:
- Pentru a încălzi rapid mâncarea în cuptoarele cu microunde
- Convorbiri internaționale prin satelit, radar
- Programe TV cu antene parabolice prin satelit.
Sunt emise de Soare și de către corpurile calde.
Sunt folosite:
- În medicină, meteorologie, astronomie
- Dispozitivele cu vedere nocturnă
- Telecomenzile prin infraroșu etc.
Este singura radiație electromagnetică percepută de ochiul nostru, având spectrul de culori de la roșu la violet (ROGVAIV).
Sunt emise de Soare și de lămpi speciale folosite la bronzarea pielii, la sterilizare, în stomatologie etc.
Sunt folosite în medicină pentru radiografii și tomografii, terapia tumorilor maligne, în aeroporturi la controlul bagajelor.
Au cea mai mare energie și putere de pătrundere în substanțe, fiind extrem de periculoase și distrugând celulele vii.
Gammagrafia constă în iradierea piesei supuse controlului cu radiații gamma, după care se obține pe filmul radiografic imaginea structurii macroscopice interne a piesei respective prin acționarea asupra emulsiei fotografice.