IV.6. Exerciții recapitulative - Fenomene termice
1. Calculează variația (diferența de) temperatură din tabelul cu temperaturi minime și maxime pe o săptămână:
2. Transformă:
a) t = 67 °C = ? K
b) T = 538 K = ? °C
3. Două corpuri, 1 și 2, au fost puse în contact termic. Iată graficul evoluției în timp a temperaturii celor două corpuri:
Se cere:
a) Cât sunt temperaturile inițiale ale celor două corpuri?
b) Cât este temperatura de echilibru?
c) După câte minute cele două corpuri au ajuns la echilibru termic?
d) Care este corpul cald și care este corpul rece?
e) Ce fenomen suferă fiecare corp în timpul contactului termic?
4. Completează următoarele afirmații:
a) O bară de cupru, prin încălzire, își mărește......................................
b) O bilă de aluminiu, prin încălzire, își mărește..................................
c) O lamă de zinc, prin încălzire, își mărește.........................................
d) Lichidele se .........................prin răcire și își micșorează volumul.
e) Gazele se dilată prin încălzire și își .............................. volumul.
f) Lichidele au..............................propriu și nu au ..................proprie.
g) Solidele au ............................propriu și ...................proprie.
h) Gazele nu au .......................propriu și nici ......... ..........proprie.
5. Completează următoarea schemă cu numele fenomenelor pe săgețile indicate :
6. Doi cilindri, A și B, sunt umpluți unul cu apă și celălalt cu aer. Se apasă asupra pistoanelor acestor cilindrii. Iată cum arată cilindrii după apăsarea asupra pistoanelor lor. Care cilindru conține apă ?
7. Ana pune apă într-un ibric pe aragaz. După 5 minute măsoară temperatura apei și termometrul indică 100 °C.
Se cere:
a) Ce se întâmplă cu temperatura apei după alte 5 minute de încălzire pe aragaz?
b) Când începe să fiarbă apa?
c) Până la temperatura de 100 °C, cum se numește vaporizarea apei care are loc numai la suprafața acesteia?
8. De ce o minge de ping-pong deformată și introdusă în apă fierbinte, revine la forma sa sferică ?
9. Ce fenomen suferă stratul de aer de deasupra unei lumânări aprinse? Ce se întâmplă cu densitatea lui?
10. Indică fenomenul implicat în formarea:
a) Brumei - ........................
b) Norilor - .........................
c) Ploilor - ..........................
d) Ceții - ...............................
e) Fulgilor de zăpadă - ..........................
11. Pe ce fenomen se bazează funcționarea termometrului cu lichid?
12. De ce podurile metalice nu trebuie fixate la ambele capete în beton armat?
13. De ce cablurile electrice aeriene trebuie să aibă lungimea mai mare decât distanța dintre cei doi stâlpi?
14. Spray-urile nu trebuie ținute la soare și nici aproape de sursele de căldură. De ce?
15. De ce nu se sudează șinele de cale ferată și trebuie lăsat între ele un rost?
16. De ce o sticlă de plastic goală astupată și pusă la congelator se strânge?
17. Ce se întâmplă cu densitatea stratului de aer de deasupra unei flăcări?
18. De ce medicii stomatologi ne recomandă să nu consumăm alimente foarte reci după ce am consumat alimente foarte calde (sau invers)?
19. Ce se întâmplă cu apa colorată din tubul în formă de „U” când încălzim aerul din flaconul atașat prin furtun la tubul „U”?