Skip to main content

IV.5.3. Determinarea experimentală a centrului de greutate

👀 Experiment: Determinarea centrului de greutate

🔥 Atenție, când lucrezi cu obiecte ascuțite!
🔥 Atenție, când lucrezi cu acul să nu te înțepi!

Materiale necesare:
Bucată de carton, foarfecă, creion, fir cu plumb (poți face firul cu plumb dintr-un fir de care legi o piuliță), ață cu ac.


Descrierea experimentului:

  • Decupează cartonul într-o formă dorită de tine.
  • Alege trei puncte de pe marginea conturului, perforează-le cu vârful unui compas şi prinde-le câte un fir de aţă de 10 cm.
  • Ține figurina suspendată de unul dintre fire şi trasează cu creionul verticala prin punctul de susținere cu ajutorul firului cu plumb (piuliță). Poți trasa ușor verticala dacă prinzi de un perete cele două fire – al figurinei şi al piuliței, cu bandă adezivă.
  • Repetă operația şi cu celelalte două fire.

    La intersecția celor trei verticale notează punctul C, numit centru de greutate al corpului.