II.8.4. Forța de frecare și suprafața corpului
Materiale necesare:
Două coli de hârtie identice.
Descrierea experimentului:
- Una dintre cele două coli strânge-o ghemotoc.
- Ridică braţele în faţă la aceeaşi înălţime ținând într-o mână coala făcută ghemotoc şi în cealaltă coala întinsă.
- Dă drumul celor două coli şi urmărește căderea lor.
Ghemotocul de hârtie ajunge mai repede la sol, căzând pe verticală. Coală întinsă plutește şi are o direcţie de cădere dezordonată.
Concluzia experimentului:
Cu cât suprafața corpului este mai mare, cu atât el are o viteză de cădere mai mică.
În absenţa aerului (vid), toate corpurile ar cădea în linie dreaptă pe verticală şi cu aceeaşi viteză, indiferent de forma şi mărimea lor. Cum însă căderea lor are loc în aer, obiectele cu forme şi mărimi diferite au durate diferite de cădere datorită faptului că aerul opune o rezistenţă mai mare sau mai mică. Cu cât e mai mare suprafața corpului, cu atât rezistenţa aerului (frecarea dintre corp şi aerul din jurul său) este mai mare şi corpul cade mai încet şi mai neregulat. Aşa ne explicăm căderea lentă a unei parașute: aerul de sub cupola mare a parașutei o frânează, încetinindu-i căderea.
În spațiul cosmic nu există aer şi prin urmare nici frecare care să încetinească mișcarea. Navele spaţiale îşi folosesc numai din când în când motoarele pentru a schimba direcția.
Când meteoriții pătrund în atmosfera Terrei cu o viteză foarte mare, ei capătă o culoare roşie datorită frecării mari dintre ei şi aer și se aprind, semănând cu niște stele căzătoare.