II.10.3. Determinarea constantei elastice
👀 Experiment: Cum se determină constanta elastică?
Materiale necesare:
Dinamometru, disc cu mase marcate, riglă.
Observaţie
Greutatea corpului suspendat este forța deformatoare, egală în modul cu forța elastică (au aceeași valoare numerică): |G1 | = |F1 | = |Fe1 |.
Descrierea experimentului:
- Suspendă dinamometrul pe un suport.
- Măsoară lungimea inițială a resortului dinamometrului: L0 = 2 cm.
- Suspendă de cârligul dinamometrului un corp și măsoară-i greutatea G1 = Fe1 = 0,12 N.
- Măsoară lungimea resortului dinamometrului deformat: L1 = 3,2 cm.
- Calculează alungirea (deformarea) resortului : ΔL1 = L1 - L0 = 1,2 cm.
- Mai repetă aceleași operații pentru încă cel puțin un corp de masă diferită față de primul. Trece datele experimentale în următorul tabel:
Observaţie
Raportul Fe / ΔL este constant pentru un resort dat.
Concluzia experimentului:
Cu cât greutatea corpului suspendat crește, cu atât crește și alungirea resortului. Deci forța elastică este direct
proporțională cu deformarea resortului.
📚
Constanta elastică a unui resort (k) este egală cu raportul dintre forța elastică (Fe) și deformarea resortului (ΔL).